miercuri, 20 iulie 2016

Biscuiti moi, cu seminte, mar si carob

Pe caldurile acestea, aleg sa fac cantitati mai mici de gustarele, care sa fie consumate in cel mult o zi jumatate (preferabil si mai repede). Pe de-o parte fiindca nu imi place textura capatata de biscuiti daca stau la frigider si pe de alta fiindca daca nu ii pun la frigider, ma tem de vreo grozavie alimentara. Asa ca, desi gatesc mai des, stiu ca totul este super-proaspat.


Am amestecat 3 lingurite din fiecare:
- merisoare
- carob
- fulgi de ovaz
- seminte de dovleac
- seminte de floarea-soarelui

si le-am pus in blender impreuna cu jumatate de mar fara coaja.

Am pus intr-un bol si am adaugat 1 galbenus, 100g unt la temperatura camerei, 100g de faina, putina scortisoara si putin praf de copt, iar dupa ce acestea s-au omogenizat, am pus si jumatate de mar fara coaja, taiat cubulete.

Aluatul rezultat este lipicios si vascos, adica taman bun de pus in tava tapetata cu hartie de copt direct cu lingura.



Se dau biscuitii la cuptorul preincalzit la 180 de grade, in jur de 25-35 min sau pana ce sunt facuti (nu am stat chiar cu ochii pe ceas de aceasta data). Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu