Desi ideea de "pancakes" este mai degraba asociata desertului, ele se preteaza foarte bine si in alte situatii, in functie de ingredientele folosite. Se pot servi cu branza de vaci, cu smantana, unse cu unt sau chiar ca "garnitura". La noi au mers excelent la cina, alaturi de fasiute de piept de pui.
Pentru 10 pancakes am folosit:
- 6-7 cubulete de spanac congelat (cantarit dupa ce l-am gatit si scurs bine de zeama, insumand 70g)
- 1 cub (apox. 25g) de telemea, desarata
- 100ml de lapte
- 2 galbenusuri (sau 1 ou mare, intreg)
- 1 varf de lingurita usturoi granulat
- putin praf de copt
- 100g de faina
- 1 lingura de ulei
Spanacul l-am pus intr-o tigaie mica, cu 1 lingura de ulei si apa cat sa-l acopere pe jumatate si l-am lasat la inabusit pana ce a scazut tot lichidul, apoi l-am scurs bine, cu ajutorul unei site mici. Am pus intr-un bol spanacul, branza telemea zdrobita marunt cu furculita si restul ingredientelor. Am amestecat bine, pana la omogenizare. Am incins bine tigaia subtire, de clatite, apoi am dat focul la jumatate din intensitate si am pus, rand pe rand, cate o lingura cu varf, din compozitie, in felul clasic de preparare al pancakes-urilor. Cu ajutorul unei spatule subtiri, am intors clatitele de pe o parte pe alta pana ce s-au rumenit frumos pe ambele parti. Pofta buna! :-)
**In locul usturoiului granulat, puteti pune un catel mic de usturoi impreuna cu spanacul, la inabusit in tigaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu