duminică, 3 aprilie 2011

Sufleu de cascaval

 

Soufflé vine chiar de la verbul frantuzesc souffler, adica "a respira", cu sensul de a sufla aer, de a gonfla. Este una dintre acele mancaruri a carei viata proprie se vede cu ochiul liber si te face sa empatizezi cu ea, trepidand pe langa cuptor, intrebandu-te cat va mai creste si cat se va dezumfla mai apoi :) .

Sufleurile pot fi sarate, servite ca fel principal, substitut pentru ciorbe ori supe, sau dulci, cu gem, cu fructe, cu ciocolata. 
Ce sta la baza oricarui sufleu este albusul de ou batut bine, care face compozitia sa se "ridice" si sa se umfle. In general, dupa cateva minute de cand e scos din cuptor, se "tufleste". Ca atare, este un fel de mancare pe care musafirii sau mesenii trebuie sa il astepte si nu invers. Se serveste imediat ce e scos din cuptor, desi daca faci rabat de la aspect, multe dintre sufleuri sunt la fel de gustoase si reci.

Ingredientele sunt pentru 6-8 portii, am folosit de data aceasta un vas de yena cu diametrul de 20 cm dar compozitia se poate imparti in vase mici, speciale pentru sufleuri, din ceramica.
  1. 80 gr faina
  2. 50 gr amidon pentru prajituri
  3. 500 ml lapte
  4. 60 gr unt topit la bain-marie
  5. 200 gr de cascaval mai tare, ras 
  6. 6 oua separate
  7. sare, piper
Cuptorul il pornesti din timp, sa ajunga la 200 de grade.

Intr-o oala cat vasul de yena de incapatoare pui laptele, il amesteci cu amidonul si pui pe foc mic chiar pana incepe sa fiarba. Trebuie sa amesteci bine si constant, mai ales la inceput pentru ca vei avea senzatia ca amidonul se "pietrifica" pe fundul oalei cu lapte dar in final se va face ca o crema.

Separat, untul il topesti la bain-marie si il amesteci cu faina pusa in ploaie, pana nu mai raman cocoloase si mai fierbi un pic, de data aceasta pe foc mic (nu la bain-marie) pana ce faina devine putin aurie. Torni peste amestecul de lapte cu amidon dupa ce acesta a fost luat de pe foc. Amesteci energic, pui sare si piper si lasi putin sa se raceasca, va avea consistenta unui sos foarte gros.

Separi ouale si bati albusurile bine de tot. Torni in oala cu sosul cel gros cate-un galbenus pe rand, amestecand dupa fiecare, adaugi cascavalul ras. Apoi, cu o lingura de lemn incorporezi albusurile batute spuma, cu o miscare de rasturnare, dinpre fundul vasului in sus, pana s-a omogenizat totul. Torni in vasul tapetat cu unt si faina si dai la cuptorul preincalzit la 200 de grade, 25 de min. Pofta buna!

Nota: Reteta inspirata de Principesa Margareta a Romaniei.

 


3 comentarii:

  1. Yupiiiiiiiiiiiiiiiii , ai venit cu reteta exact la ora mesei , Dulcetico ... si toate ingrdientele sunt pe placul meu .
    Duminica frumoasa-ti doresc tie si familiei tale !

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos ti-a iesit: nice and fluffy :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am facut si eu aceasta reteta, este super!

    RăspundețiȘtergere