marți, 11 iulie 2017

Supa de pui, cu smantana




Pentru 4 portii (generoase, nu ca cea de prezentare :-)) ) am folosit:
- 1 piept de pui dezosat si fara piele
- jumatate de ardei gras rosu si maare, taiat cubulete
- 3 cm de albitura (radacina de patrunjel), taiata cubulete
- 1 morcov marisor, taiat cat mai fin
- jumatate de ceapa alba mare, taiata cubulete
- 1 lingurita de cimbru
- 2 linguri cu varf de smantana grasa
- 2 linguri de sos de rosii cu busuioc
- 1 mana de fasole galbena (am avut din cea congelata)
- cateva fire de leustean, tocat


Pieptul l-am pus ca atare la fiert si l-am spumuit atunci cand a fost cazul. Intr-o alta craticioara, am pus aprox. 1.5 L de apa la fiert si am adaugat morcovul+ceapa+albitura+ardeiul. Cand pieptul de pui a fost gata fiert, l-am taiat fasii si l-am adaugat craticioarei cu legume. Am pus apoi si fasolea galbena, sosul de rosii, iar spre final smantana (pe care am amestecat-o initial cu putina zeama fierbinte, cat sa ajunga la un "numitor comun" ca si temperatura si sa nu se branzeasca) si ultimul - leusteanul. Desigur, optional, si in functie de varsta consumatorilor :-) puteti adauga si putina sare si putin piper. Am servit cu paine prajita. Pofta buna :-) !






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu