miercuri, 22 decembrie 2010

Musaca de legume


Ingrediente:
  1. 250 gr orez
  2. 250 gr mazare
  3. 5-6 cartofi mari
  4. 3 morcovi
  5. o ceapa
  6. 200 gr smantana
  7. 2 oua
  8. vegeta sau praf de legume deshidratate (daca folosesti legume deshidratate, trebuie sa pui separat sare)
  9. marar
  10. cateva linguri de ulei
  11. pesmet si unt pentru a tapeta vasul
Se spala cartofii si se pun la fiert ca atare.
Intr-o oala incapatoare se pune in 3 linguri de ulei ceapa la calit. Morcovii se taie rondele si se adauga si ei. Cand s-au calit, se adauga cana de orez, se amesteca bine cateva minute iar apoi se pun 3 cani de apa si mazarea. Se potriveste de sare, piper si vegeta si se lasa la foc mic sa fiaba pana cand scade complet apa si arata ca un pilaf. Ai grija catre final caci se lipeste usor de oala si trebuie amestecat si pazit putin.

Cand s-au facut cartofii (se incearca cu furculita) , se curata de coaja si se taie rondele.
Separat, se unge un vas de yena cu unt si se tapeteaza cu pesmet.
Se pune pe fundul vasului un strat de cartofi rondele, apoi pilaful. Se amesteca smantana cu oul si mararul si se toarna peste pilaf. La sfarsit, se mai pune un strat de cartofi taiati rondele. Se mai presara un strat fin de pesmet si se stropeste cu putin ulei. Se da la cuptor pentru 30-40 de minute pana cand se rumenesc cartofii. Se serveste calda, alaturi de o salata de rosii. Sa ai pofta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu