Initial planificasem sa fac o pizza cu blat de conopida, insa avand la-ndemana numai conopida congelata, m-am prins rapid ca nu voi obtine blatul crocant la care visam (acela este posibil folosind conopida cruda). Asa ca mi-am asumat o tarta/mancarica cu blat de/spuneti-i cum vreti :-)) care a iesit foarte gustoasa si a cuprins restul de ingrediente pe care in mod normal le poti folosi si pentru pizza. Fara panica + adaptare si improvizatie = yummyness :-))
Pentru blat, am pus la fiert 600g de conopida congelata, apoi am scurs-o intr-o sita si am pasat-o intr-un blender impreuna cu un catel de usturoi. Am pus compozitia rezultata intr-un prosop fin de bucatarie (ca un tifon dublu) si am stoooooooors cat m-au tinut muschii. Cu cat aveti muschi mai zdraveni si stoarceti mai tare, cu atat mai bine :-).
Conopida astfel maruntita si stoarsa am amestecat-o cu 60g cascaval ras, 1 galbenus, busuioc uscat, dupa gust.
Am pus hartie de copt intr-o tava de dimensiune 25 x 16cm si cu ajutorul unui dos de lingura am intins, presat si nivelat bine conopida. Am dat la cuptorul preincalzit la 190 grade, 20 de minute, pana a inceput usor sa se rumeneasca blatul pe margini, cum se vede si in poza de mai jos.
Pentru sosul de rosii am pus la foc mic, cu putin ulei, 2 maini de rosii cherry, 2 linguri sos de tomate, busuioc, cimbru, usturoi zdrobit, dupa gust. Apoi am blenduit si am intins uniform peste blatul de conopida. Deasupra am pus rondelele de la o jumatate de ceapa, un ardei taiat tot rondele si felii de mozzarella. Deasupra am mai ras si un pic de cascaval si am dat totul la cuptorul deja incalzit la 190 grade, 20 de minute. La final am presarat patrunjel proaspat tocat. Am lasat special hartia de copt un pic mai mare decat tava, pentru a putea apuca de margini si scoate tarta pe un tocator. Se taie cate o felie de tarta cu grija si se ia cu o spatula. Pofta buna :-) !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu