Am tot dat peste "n" variante ale acestui tort, insa mereu l-am evitat, personal nefiind o mare consumatoare de morcovi, asta ca sa n-o zic pe sleau - nu-mi plac :-) . Insa curiozitatea m-a ros, asa ca am facut acum ceva timp un test - 3 briose cu morcovi - pentru a-mi alcatui propriul blat de morcovi, in maniera personala. Briosele au avut succes, iar acest tort nu a facut exceptie.
Mai mult, stiu pe cineva - nu zic cine! - care atunci cand a auzit ca nu-i niciun strop de zahar in tort, ("ce tort e ala care nu e dulce??") mi-a spus ca putem sa ne oprim la cofetarie :-)) . Acuma...sa va zic cine a mancat o portie cu doua felii ;-) ?!
E potrivit de dulce, un dulce acrisor, moderat, proaspat, pe care si copiii il vor aprecia si manca. Dati o sansa torturilor fara zahar, va vor surprinde :-)!
Pentru blat, am folosit o forma cu diametrul de 18 cm (ies 8 portii de tort) si fund detasabil si exact ingredientele de la briose, dar cantitate triplata.
Adica:
- 180g de morcov ras fin (3 morcovi potriviti)
- 12 curmale deshidratate (eu recunosc ca am pus 15, atatea mai erau in punguta), amestecate cu 60g de miez de nuca, puse in blender cu 3 linguri de apa
- 150g de unt topit la microunde si lasat putin sa se racoreasca
- 3 galbenusuri
- 180g de faina
- scortisoara cat va place
- 1 lingurita praf de copt
- 1 lingura fulgi de migdale
Pentru crema:
- 2 cutii si jumatate de mascarpone (a cate 250g fiecare cutie)
- 1 conserva de fructe Breakfast Mix (mandarine si ananas) de 432g
Pentru ornat: fulgi de migdale si putin carob
In ce priveste blatul, am amestecat toate ingredientele, faina fiind ultima pusa treptat, pe masura ce am amestecat cu o furculita. Iese un aluat vascos, pe care l-am intins in tava (pe fundul careia am pus hartie de copt pentru a putea muta ulterior blatul mai usor) si nivelat cu lingura.
* Daca folositi albusuri (nu folosesc din cauza unei alergii), puneti numai 2 oua mari, bateti separat albusurile spuma si inglobati-le la final, dupa ce ati pus faina; astfel veti obtine un blat mai pufos decat al meu ;-)
Cum ziceam, am nivelat si am dat la cuptorul preincalzit la 180 de grade, 35 de minute. Blatul creste, dar nu exagerat - este un blat destul de dens, usor umed, dar trebuie verificat cu "testul scobitorii" ;-) . Cat inca este fierbinte si in tava, se inteapa din loc cu o scobitoare si se insiropeaza cu 3 linguri din sucul conservei cu fructe. Aceasta conserva folosita de mine nu contine zahar adaugat, este numai sucul de ananas si mandarina, un gust delicios.
Se lasa sa se raceasca blatul insiropat, se scoate apoi din forma si se taie pe din doua (foto1). Cu ajutorul unei spatule mari, se despart cele doua bucati de blat, cu grija, sa nu se rupa.
Separat, se aleg din conserva cateva bucatele de ananas si se pun in blender cu mascarponele. Se mixeaza bine de tot. Mai putin de jumatate din crema obtinuta se intinde pe blat, se aseaza feliile de mandarine din conserva (foto 3), deasupra se pune cealalta jumatate de blat, iar cu restul cremei se imbraca tot tortul, in functie de inspiratie, timp si talent... Eu recunosc ca am dat bice, ajutorul de bucatar trebuia sa isi faca somnul de pranz, asa ca design-ul tortului lasa nitel de dorit - am pus pe margini fulgi de migdale, iar deasupra am presarat putin carob, am pus 5 feliute de mandarine pastrate din conserva si o bobita de afina in mijloc.
Crema este putin moale, dar daca il puneti la frigider pana il serviti, se tine foarte bine! Eu l-am tinut la frigider 3 ore, apoi a facut fata cu brio unui drum cu masina, de 20 de minute. La destinatie a mai stat putin la frigider, dar nu isi schimbase deloc aspectul oricum. Pofta buna :-) !
** Puteti adauga, atunci cand faceti crema, bucatele de ananas treptat, pana ajungeti la consistenta dorita; nu le puneti pe toate deodata pentru a nu risca o crema prea moale, netartinabila!
** Ananasul proaspat, in combinatie cu mascarpone, tinde sa devina amarui, lucru care insa nu l-am experimentat cu acest tort - ananasul din conserva s-a comportat bine, fara sa altereze gustul. Daca vreti insa sa nu riscati, tineti seama ca mascarponele se potriveste si cu alte fructe (fructe de padure, de exemplu) pentru a alcatui crema cu care sa acoperiti tortul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu